Au trecut 45 de ani de la medalia obținută de România la Campionatul Mondial de fotbal U20 din Australia. Turneul din 3-18 octombrie 1981 a reunit 16 echipe în patru grupe. Naționala condusă de Constantin Cernăianu, care preluase lotul de la Nelu Nunweiller, și-a disputat meciurile din Grupa B la Melbourne.
Debutul a adus un egal, 1-1 cu Brazilia, la 3 octombrie. Leomir a înscris pentru sud-americani în minutul 67, iar Dorel Zamfir a egalat cu opt minute înainte de final. Au urmat două victorii cu 1-0: împotriva Coreei de Sud, prin golul lui Stere Sertov din minutul 5, și cu Italia, după penalty-ul transformat de Romulus Gabor în minutul 56.
România a terminat grupa cu cinci puncte, la fel ca Brazilia, dar pe locul al doilea din cauza golaverajului. În sfertul de finală din 11 octombrie, tot la Melbourne, a întâlnit Uruguay, echipă care câștigase toate meciurile din grupă fără să primească gol și îl avea în lot pe Enzo Francescoli.
Augustin Eduard a deschis scorul în minutul 25, Berruetta a egalat pentru Uruguay în minutul 60, iar Cornel Fîșic a decis calificarea României cu golul din minutul 84. Victoria cu 2-1 a dus echipa în semifinale, împotriva RF Germania.
Semifinala s-a prelungit după un joc echilibrat. Schon a înscris în minutul 103 și a adus victoria germanilor cu 1-0. România a mers astfel în finala mică de la Adelaide, unde a învins Anglia cu 1-0. Gabor a marcat în minutul 36, din lovitură liberă, golul care a adus bronzul generației numite în presa românească a Cangurilor.
Gabor a primit Balonul de Aur al turneului și Gheata de Bronz. Distincția pentru cel mai bun jucător fusese câștigată la ediția precedentă de Diego Maradona. Atacantul Corvinului a ajuns ulterior la 35 de partide pentru naționala de seniori, fără să repete la un Mondial de seniori impactul din Australia.
Retrospectiva Adevărul amintește că Gabor a refuzat propuneri de la Steaua și Dinamo și că nu a plecat nici la un club străin, în pofida ofertelor. Cariera sa a inclus o suspendare de cinci meciuri în cupele europene, după partida Corvinului cu Sarajevo, și o accidentare la tendonul lui Ahile la 26 de ani.
Din aceeași generație au venit Gabi Balint, Mircea Rednic și Ioan Andone. Balint a câștigat cu Steaua Cupa Campionilor și Supercupa Europei și a înscris pentru România împotriva Argentinei la Mondialul din 1990. Rednic și Andone au avut numeroase selecții la seniori și au continuat apoi ca antrenori. Horațiu Lasconi a jucat de trei ori pentru prima reprezentativă.
Adevărul prezintă și controversa eligibilității lui Andone la turneul de tineret. Publicația relatează că anul său de naștere a fost modificat în documente din 1960 în 1961 și că fostul fundaș a povestit episodul în podcastul 2la1 al Gazetei Sporturilor. În relatare, data sa reală de naștere este 15 martie 1960, ceea ce îl făcea mai mare decât limita prevăzută pentru competiție.
Un traseu aparte a avut Gheorghe Viscreanu, care a jucat în România și pentru Dinamo. Potrivit retrospectivei, el a rămas în Australia după competiție și a cerut azil, dar a fost trimis în țară. Ulterior a ajuns în Spania împreună cu Marcel Sabou și a semnat cu Rayo Vallecano.
Lotul deplasat în Australia îi avea în poartă pe Constantin Gîrjoabă și Iosif Lovaș. În apărare erau Viscreanu, Andone, Eduard, Rednic, Marin Matei, Doru Vușcan și Fîșic; la mijloc, Costel Ilie, Balint, Mihăiță Hanghiuc, Decebal Balaur și Lasconi; în atac, Gabor, Zamfir, Sertov și Mircea Bolba.
O parte dintre componenții generației au murit înainte de a ajunge la vârste înaintate. Articolul îi amintește pe Decebal Balaur, decedat în 2018, Mircea Bolba, în 2021, Constantin Gîrjoabă și Stere Sertov, în 2022, și Dorel Zamfir, în 2023.